De la Revoluția de pe televizorul alb-negru, până în mijlocul protestelor – o poveste a relației cu spațiul esențial al democrației românești.
Alte postări
Articol
“Am deschis ochii și am văzut câteva femei care dormeau pe jos în jurul meu. Am ieșit în curte unde avioanele și motoarele mașinilor se auzeau și mai tare. Toată lumea dormea. Eram în Siria, probabil cea mai devastată țară din lume la acest moment și locul în care doar puțini oameni își mai doresc să se trezească în iulie 2013. După doi ani și patru luni de război, aici nu mai este nimic. Orașe distruse, oameni disperați, soldați peste tot, zgomotul războiului în fiecare minut.”
Am ajuns în Piaţa Universităţii cu puţin timp înainte ca oamenii să fie “evacuaţi”, pe data de 14 ianurie 2012. Mai mulţi jandarmi, după ce au anunţat ultimatumul – “Vă rugăm să părăsiţi piaţa! Vom folosi forţa!” -, împingeau oamenii, forțându-i să se deplasese în afara perimetrului Pieţei Universităţii.
Îmi aduc aminte de prima fotografie. Mă aflam într-o baie îngusta, într-un bloc din Bucureşti unde stateam în chirie, într-un spaţiu în care cu greu încapea, pe lânga chiuvetă şi toaletă, un aparat de mărit (de tip geamantan, rusesc) şi 3 tăvi cu soluţii de developare. Era prima fotografie pe care o măream de pe un film alb-negru…
