Reprezentări vizuale ale protestelor din 2012

Felul în care arăţi un eveniment în ansamblu, modul în care te plasezi faţă de subiect, ceea ce decupezi din realitate şi selectezi în urma montajului sunt acele aspecte care determină felul în care un anumit eveniment e perceput (văzut, înţeles, conştientizat). Atent la acest tip de raportare, am încercat să stau în mijlocul protestatarilor, să aleg să filmez interviuri cu oameni cât mai diferiţi, să nu folosesc lumină artificială sau alte mijloace care să-i incomodeze.

Cred că felul în care filmăm, ceea ce alegem să lăsăm la montaj, felul în care structurăm materialul, importanţa pe care o acordăm unei părţi în detrimentul alteia, sunt doar câteva lucruri care fac ca orice tip de reprezentare să fie subiectivă. Cât de legitim, imparţial, aparent neconstruit e un anumit material filmat sunt lucruri care pot fi discutate, criticate, negociate. Cât de mult serveşte discursului public acceptat de putere sau cât de mult poate să incomodeze sunt lucruri despre care voi vorbi mai departe. 

Televiziunile au tranşat tot ce se putea în reprezentarea violențelor. Au exagerat abuzurile – prin repetarea câtorva imagini date în buclă, pe care au insistat la nesfârşit. La fel s-a întâmplat cu percepţia generală a protestelor. Prin manipulare şi ficţionalizare excesivă, publicul larg aproape că a început să creadă că protestele au fost “regizate” de televiziuni (care şi-au pus amprenta definitv asupra reprezentării vizuale generale a Pieţii Universităţii din 2012). Cred că acum e necesară o nouă reprezentare a protestelor, care să lase loc interpretărilor. E nevoie de un document al unei perioade pe care încă nu o putem aşeza critic într-un context general. Asta voi încerca să obţin prin filmul la care lucrez.