Aici ne-am întîlnit cu Vasile Atamanu, aka Robinson Crusoe, şeful pescarilor lipoveni, cunoscut de tot puietul de la Vama Veche în Chilia Veche, cu Vasile din Sarichoi, un pescar eşuat într-o clădire cu acoperişul spart, păzit de opt cîini vagabonzi, trăind din amintiri incerte în faţa unui pahar de spirt lungit cu apă, şi cu Radu din Bucureşti, care s-a retras în zona Perişor, unde stă de şase ani într-o baracă improvizată, conectat la lume printr-o antenă de satelit, baricadat cu provizii, răzvrătit împotriva lumii civilizate.

În mijlocul stufărişului, pe terenul de scoică ascuţită, în plin soare, rămînem fără apă. Cerul e alb, marea e albă, nu văd decît lumină, căldură, secetă. Prin aerul dens trec insectele chinuitoare, mereu nesătule de sînge, plictisite de animalele din jur şi dornice de experienţe noi. Mi se usucă buzele, mă ustură gîtul, avem doar cîteva grame de apă pe care le păstrez pentru mai tîrziu. În faţă, undeva departe, ştim că vom găsi o cherhana, dar dacă nu au apă? Dacă nu va fi nimeni prin zonă?

Aseară am dormit în curte la nea Vasile din Năvodari, scos parcă în faţa noastră de un scenarist invizibil. Avea un cort deja instalat şi nişte beţe pe care le căutam de cîteva ore ca să ne reparăm cortul.

„Nu trebuie să îmi plătiţi nimic. Unde să mai mergeţi la ora asta cu rucsacii ăia grei?“

Seara s-a încheiat cu fast – chefal şi midii proaspete, discuţii despre braconaj, Robinson Crusoe, ape internaţionale, tehnici de prindere a porcilor mistreţi şi şpriţuri la barul de pe plajă unde lucrează ca paznic nea Vasile.

La plecarea din Năvodari, după ce ne-o prezintă pe pisica Bombonela, nea Vasile ne zice: „Măi copii, vă dau eu bani de microbuz, dar nu mai mergeţi pe jos, e tare mult pînă în Constanţa. Sînt muncitori pe plajă prin Mamaia-Sat, pot să se ia de voi. Eu nu ştiu ce v-a apucat pe voi cu proiectul ăsta“.